Laureați ai Concursului național ”Teza de doctorat de excelenţă a anului”
- 140 vues
Trei cercetători de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova au devenit laureați ai Concursului național Teza de doctorat de excelență a anului 2013. Evenimentul, ajuns la cea de-a IV-a ediție, este organizat de Consiliul Naţional pentru Acreditare şi Atestare (CNAA).
Cu Teza de doctor de excelență de gradul I au fost desemnați Stanislav Țînțari, doctor în medicină, asistent universitar la Catedra de chirurgie nr. 1 ”Nicolae Anestiadi” - ”Opțiuni diagnostico-curative în traumatismele abdominale deschise” (specialitatea 14.00.27 - Chirurgie) și Pavel Globa, doctor în chimie, conferențiar universitar la Catedra de chimie generală - ”Размерное осаждение меди и серебра в условиях электрохимической микро- и нанообработки” (Depunerea dimensională a cuprului și argintului în condiții de micro- și nanoprelucrare electrochimică, specialitatea 02.00.05 - Electrochimie).
Teza de doctor de excelență de gradul III a primit Olesea Prisăcaru, doctor în medicină, asistent universitar, Catedra de chirurgie, ortopedie şi anesteziologie pediatrică - ”Arsurile termice la copii de vârstă 0-5 ani. Particularitățile clinico-paraclinice și atitudinea chirurgicală” (specialitatea 14.00.35 - Chirurgie pediatrică).
În acest context, diplome de merit li s-au conferit și conducătorilor/consultanților științifici: Gheorghe Rojnoveanu, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar, Catedra de chirurgie nr. 1 ”Nicolae Anestiadi” și Jana Bernic, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar, Catedra de chirurgie, ortopedie şi anesteziologie pediatrică.
Pe lângă diplome, laureații au primit şi premii băneşti din partea instituțiilor de cercetare și de învățământ superior, pe care aceștia le reprezintă. Acest concurs are drept scop stimularea, susţinerea şi dezvoltarea creativității ştiinţifice, sporirea calității şi eficienţei cercetărilor realizate, evidenţierea lucrărilor care abordează cele mai actuale şi inovative teme ale ştiinţei contemporane.
În numele întregii comunități universitare, aducem felicitări premianților pentru aceste performanțe în cercetare și le urăm noi forțe creatoare și mari succese în continuare.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii