Ion Stici - cronicar al medicinei și al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”
- 193 vues
Publicistul Ion Stici a fost nu doar un reprezentant destoinic al generației ce a trecut prin toată vâltoarea secolului XX, ci este și o parte din patrimoniul cultural al neamului nostru, iar dovadă este opera sa. Aprecieri asemănătoare au fost rostite luni, 14 mai, în cadrul unei ceremonii de comemorare a jurnalistului Ion Stici, care în această zi ar fi împlinit vârsta de 80 de ani de la naștere. Anume cu acest prilej, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” a organizat o întrunire a celor care l-au cunoscut pe renumitul scriitor şi publicist pentru a-i aduce un omagiu.
Manifestarea a fost deschisă de rectorul Ion Ababii, care a declarat că jurnalistul Ion Stici a fost un mare prieten al intelectualității noastre, al comunității medicale și, în special, al USMF „Nicolae Testemițanu”. A fost publicist și scriitor documentarist de vocație și s-a bucurat de respect și onoare de la cei cu care a conlucrat și cărora le-a dăruit cu generozitate o părticică din sufletul său. Ion Stici a dat undă verde serialului de eseuri-portrete despre personalitățile notorii ale medicinei autohtone, iar munca i-a fost singurul lucru de noblețe. Cea mai valoroasă lucrare rămâne a fi Nicolae Testemiţanu - viguros stejar al neamului. De sub pana lui inspirată au apărut mai multe cărți: Ochiul Alb - cartea satului, Cinstea de la rădăcina spicului, Şarbaca - satul de sub apă ș.a. Pentru frumoasa sa activitate i s-a conferit titlul onorific de Om Emerit și alte distincții ale instituțiilor de stat, dar cea mai mare apreciere i-au dat-o cititorii. „Pentru reflectarea profesională a vieții universitare și a activității medicilor, Ion Stici a fost distins cu diplome de onoare ale universității noastre, iar devotamentul său față de medicină și de Universitate, ne permite să-l considerăm membru al familiei Alma Mater. A fost un adevărat fiu al neamului pe care l-a slujit cu credință și onestitate”, a conchis academicianul Ion Ababii.
Profesorul universitar Ion Buga a spus că această întrunire de suflet este un bilanț în amintirea și aprecierea valorilor publicistului și patriotului Ion Stici, care trăia și crea, iar dovadă vie este opera lui care a lăsat-o, ce confirmă aportul său.
A răscolit amintiri și academicianul Gheorghe Paladi, care a menționat că Ion Stici era un om deosebit, modest, binevoitor și dornic de a ajuta pe cel care are nevoie. „L-am cunoscut în diferite ipostaze - iscusit jurnalist, cronicar și publicist, era îndrăgostit de tot ce face Alma Mater și se bucura de rezultatele pe care le constata în această instituție. Încerca să promoveze oamenii, realizările științifice și medicale”, a subliniat academicianul.
Academicianul Gheorghe Ghidirim a accentuat că „Ion Stici a fost un cronicar al medicinei și al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”. Era de o modestie proverbială, cu un zâmbet veșnic pe buze și făcea doar lucruri bune. El nu a plecat în neant, ci va fi veșnic în amintirile noastre”.
Potrivit fondatorului ziarului Moldova Socialistă Tudor Țopa, redactor și prieten apropiat al regretatului publicist, Ion Stici rămâne un model de publicistică-scriitoricească, iar munca de redacție i-a răpit mult din timpul lui, dar putea fi un prozator puternic.
„Noi toți purtăm un deosebit respect pentru regretatul Ion Stici, deoarece atât timp cât a activat la Universitate simțeam că lucrează cu dăruire de sine, din suflet și anume sufletismul lui a intrat în inimile noastre și nu-l putem uita”, a spus academicianul Viorel Prisacari.
La evenimentul dedicat memoriei publicistului Ion Stici, care a fost moderat de Traian Musteață, redactor în Departamentul Comunicare și Relații Publice, au participat zeci de persoane din cadrul comunității universitare cu care publicistul a colaborat, prieteni și colegi, membri ai familiei și simpli admiratori ai creației sale. Printre ei s-au numărat și academicianul Teodor Țârdea, medicul Ozea Rusu, scriitoarea Claudia Partole, profesorul Victor Pântea și epigramistul Ion Gheorghiev, care au vorbit elogios despre Ion Stici.
Manifestarea a fost organizată la inițiativa colegului de breaslă Traian Musteață, fiind susținută și de rectorul Ion Ababii.
Ion Stici s-a născut în data de 14 martie 1938 în satul Văratic, Rîșcani. A absolvit Școala Medie în satul Proscureni din același raion, după care a fost admis la Facultatea de Istorie și Filologie a Institutului Pedagogic din Chișinău. A absolvit Universitatea de Stat din Moldova în anul 1962, întrucât instituțiile au fuzionat în anul 1960, prin decizia forurilor superioare. A predat istoria în satele Rădeni, raionul Ungheni și în satul Bardar, raionul Hîncești. Și-a făcut serviciul militar în Armata sovietică în anii 1962-1964. În anii 1964-1966 a predat istoria și limba română în satul natal. În anul 1966, la recomandarea scriitorilor Dumitru Matcovschi și Anatol Ciocanu, a devenit corespondent al Secției învățământ al ziarului „Moldova Socialistă”.
În anii 1972-1974 a studiat la Secția de jurnalistică a școlii superioare de partid din Moscova, suplinind concomitent și funcțiile de corespondent al gazetei din Chișinău. Ulterior a devenit corespondent-superior, șef de secție, redactor-șef adjunct al ediției periodice „Moldova Socialistă”. Ultima funcție a deținut-o timp de 19 ani, între anii 1975-1994. Între timp, după declararea independenței Republicii Moldova, ziarul „Moldova Socialistă” s-a transformat în „Moldova Suverană”, Ion Stici participând activ la aceste transformări. Toți acești ani a condus activitatea ziarului în sfera învățământului, științei, culturii, artelor, medicinei și sportului, iar în anii 1990 a coordonat și activitatea internațională a cotidianului.
Pentru activitate prodigioasă i-a fost conferit titlul onorific „Om Emerit” al Republicii Moldova în 1998.
Ion Stici a decedat la 17 iunie 2012 și este înmormântat la Cimitirul Central din Chișinău.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii