Problemele actuale în morfologie discutate la USMF ”Nicolae Testemițanu”
- 88 просмотров
Cele mai stringente și actuale probleme ale morfologiei au fost discutate la 16-17 octombrie curent, în cadrul unui forum științific desfășurat la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu”. La manifestare au participat mai mulţi invitaţi internaţionali, șefi de catedre, cadre profesoral-didactice, studenți și rezidenți. Printre temele care au făcut subiectul prezentărilor se numără modificările morfofuncționale ale organelor în diferite perioade ale ontogenezei, anatomia clinică și experimentală ş.a.
În deschiderea evenimentului, Ilia Catereniuc, șef catedră Anatomia omului a ţinut să menţioneze şi câteva repere din istoria Universității noastre: ”Este semnificativ faptul că, anume în aceste zile, în anul 1945 a început oficial procesul de studii la Institutul de Stat de Medicină din Chișinău”.
Gheorghe Rojnoveanu, prorector pentru activitate științifică al Universităţii a menţionat că conferința, aflată la cea de-a doua ediție, tinde să devină o tradiție frumoasă. “Vă mulțumim pentru interesul pe care îl manifestați față de acest forum științific. Suntem deschiși spre o colaborare reciproc avantajoasă pentru fortificarea științelor fundamentale, inclusiv în realizarea multor proiecte științifice și didactice. Sperăm că discuțiile dintre diferite școli de morfologie vor deschide noi oportunități în consolidarea serviciului și noi orizonturi de colaborare între participanți”, a menționat prorectorul.
Mihail Kurbat, delegatul Universității de Stat din Hrodna, Belarus, pe lângă felicitările aduse Universităţii noastre cu ocazia celei de-a 70-a aniversări, a venit şi cu aprecieri pentru relaţia de colaborare care există între instituţia pe care o reprezintă şi USMF “Nicolae Testemiţanu”, care se dezvoltă “cu paşi mari”, mai ales că există semnat un acord bilateral de co-finanţare în domeniul ştiinţific.
Profesorul Constantin Fătu de la Universitatea de Medicină ”Grigore T. Popa” din Iași a venit cu felicitări în adresa conducerii USMF ”Nicolae Testemițanu”, care “în vremuri vitrege, a reușit să creeze aici în Moldova lui Ștefan cel Mare, o Universitate care, de-a lungul anilor s-a bucurat de un important prestigiu în lumea științifică a marii Uniuni Sovietice pe timpuri, a Europei și a României la ora actuală”.
“Aţi parcurs o cale. Vă dorim prosperitate şi descoperiri ştiinţifice importante”, a menţionat, de asemenea, în context aniversar, Natalia Melnic, reprezentanta Universității de Stat de Medicină “A. Bogomoleţ” din Kiev, Ucraina. “Este foarte important să ne întâlnim, să comunicăm şi să elaborăm cercetări ştiinţifice calitative”, a mai adăugat participanta.
Manifestarea științifică a fost organizată de catedrele de Anatomie a omului, Anatomie topografică și chirurgie operatorie, Histologie, citologie și embriologie, în colaborare cu Asociația Științifică de Morfologie din Republica Moldova și a fost dedicată aniversării a 70 de ani de la fondarea USMF ”Nicolae Testemiţanu”. În acest sens, a fost editată o culegere de lucrări în care sunt publicate articole ştiinţifice recenzate de o valoare fundamentală şi aplicativă în domeniul morfologiei, semnate de autori din ţară şi de peste hotare. O parte din lucrările publicate au fost prezentate și în cadrul conferinței științifice.
[nggallery id=289]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii