Revenit la Alma Mater, un absolvent internațional îşi exprimă gratitudinea faţă de profesori
- vizualizări: 192
„Nu uitaţi să învăţaţi, pentru că în final veţi deveni medici şi în mâinile voastre vor fi vieţile oamenilor”! Acesta este îndemnul unui absolvent internațional al Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” pentru actualii studenţi, viitori medici. Se numeşte Majdi Dirawi, este originar din Israel şi anul acesta a absolvit Facultatea de Medicină nr. 2 a Universităţii noastre. La finele lunii septembrie 2017, tânărul a susţinut cu succes examenul de stat în ţara lui de origine şi a venit să-şi împărtășească bucuria cu cei care l-au format ca medic și l-au ghidat pe parcursul a şase ani de studii.
În cadrul vizitei la Alma Mater, absolventul a avut o întrevedere cu rectorul USMF „Nicolae Testemiţanu” Ion Ababii și prorectorul pentru relații internaționale Mihail Gavriliuc, unde a remarcat aportul incontestabil al Universităţii la formarea sa ca specialist şi a declarat că va recomanda instituţia noastră tuturor tinerilor care visează să devină medici, deoarece calitatea studiilor este foarte înaltă. Totodată, dl Dirawi a accentuat că, potrivit datelor publicate de Ministerul Educaţiei din Israel, USMF „Nicolae Testemiţanu” se plasează pe locul doi, după Iordania, în topul instituţiilor străine care pregătesc medici specialişti pentru țara lui. Tinerii din Israel care au studiat în Moldova au susținut din prima examenul de stat, comparativ cu cei care și-au făcut studiile în alte ţări, precum Italia, România, Ucraina.
Faptul că USMF „Nicolae Testemiţanu” formează medici specialiști competenți a fost confirmat în cadrul vizitei oficiale a prim-ministrului Pavel Filip în Israel, la întâlnirea cu ministrul educației și cel al sănătății, care au remarcat nivelul înalt de pregătire profesională a absolvenților instituției noastre.
Vă propunem să aflaţi mai multe detalii despre experienţa tânărului la USMF „Nicolae Testemiţanu” şi impresii despre Republica Moldova din interviul ce urmează.
- În acest an aţi absolvit Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova. Cum apreciați calitatea studiilor și ce impresii aveţi despre Universitatea noastră, în general?
- Am studiat Medicină generală la Facultatea de Medicină nr. 2, în limba engleză. La început era dificil, deoarece engleza nu este nici limba mea nativă şi nici a profesorilor de aici. Pe parcurs am învăţat mai bine engleza, dar şi limba română, şi am observat că, pe an ce trece, profesorii, la rândul lor, vorbesc engleza din ce în ce mai bine. Primii trei ani au fost cei mai grei, însă din anul IV am început practica şi, în următorii ani, majoritatea cursurilor le-am desfăşurat în spitale, fiind o perioadă foarte interesantă pentru noi, studenţii. Orele practice la USMF „Nicolae Testemiţanu” sunt într-adevăr foarte bune, iar acesta nu este un compliment, dar realitatea.
- Vă mai aduceți aminte de unde ați aflat despre instituția noastră și cât de ușor a fost să fiți admis la studii în Moldova?
- Despre universitate mi-a povestit un prieten, care anterior a studiat aici. Mai întâi am susţinut examenul la limba engleză. Aveam emoţii mari, deoarece limba engleză nu este limba mea maternă. Nu-mi amintesc ce notă am luat, dar am trecut examenul şi am fost admis.
- Vorbiți o română frumoasă. Cum v-a reuşit să învăţaţi limba română atât de bine?
- În primii doi ani de studii, noi am învăţat limba română la catedra de profil a Universităţii. Aceasta ne-a ajutat foarte mult, dar mai mult am învăţat prin comunicare. Poţi să citeşti 24 din 24 de ore, dar fără comunicare nu vei reuşi să înveți o limbă străină. La început mi-a fost greu să studiez limba română, pentru că nu înţelegeam nimic, deoarece în Republica Moldova se amestecă româna şi rusa, ulterior a mers bine. Sincer să fiu, acum vorbesc limba română mai bine decât engleza.
- Care dintre disciplinele studiate v-au plăcut cel mai mult?
- Endocrinologia. Acesta este obiectul meu preferat. La gastroenterologie am avut o profesoară foarte bună - doamna Elena Berliba, o doamnă cu un suflet mare, care vorbește foarte frumos cu studenţii şi ştie să-i facă să îndrăgească disciplina pe care o predă. La boli infecțioase - doamna Stela Cojocaru m-a făcut să înțeleg această disciplină și m-a motivat să studiez mult. Pneumologia a fost, de asemenea, un obiect foarte bun, care ne-a fost util la examenul de stat. În mare parte, mi-au plăcut disciplinele clinice, pe care studiindu-le mă simţeam în rol de medic.
- În opinia Dumneavoastră, ce discipline sunt studiate insuficient?
- Nefrologia. Când am studiat eu, nefrologia şi reumatologia erau integrate într-o singură disciplină. La reumatologie au fost suficiente ore, însă la nefrologie doar 3-4 lecţii. După părerea mea, aceasta este o disciplină foarte importantă, fiind inclusă şi în examenul de stat.
- Cum vi s-au părut metodele de evaluare a cunoștințelor aplicate la Universitatea noastră şi cât de dificil a fost la examenul de stat?
- Cred că pentru student e mai uşor să susţină examenul la calculator, cel puţin pentru mine aşa ar fi fost. Noi aveam examene pe care trebuia să le susţinem oral, partea practică şi un test în scris. Şi aşa era bine, dar actualii studenți sunt mai norocoși că dau testele la calculator. Cei care învaţă în ultima zi normal că nu vor reuşi, dar pentru cei care studiază pe parcursul întregului an nu este complicat. Şi la examenul de stat a fost uşor. Nu voi spune că nu am avut emoţii, sigur că am avut, dar ne-au fost repartizate întrebările din timp şi noi ne-am pregătit.
- În perioada studenției, aţi stat la cămin sau aţi închiriat un apartament?
- Eu am închiriat o locuinţă, dar vreau să vă spun că gazda în Moldova e scumpă, mai ales la Mălina Mică. Când am venit în primul an, un apartament cu două camere, cu toate comoditățile, costa 200 de euro pe lună, dar acum, pentru că au venit mai mulţi studenţi internaţionali, chiria pentru apartamentele din strada N. Testemițanu este mai mare decât pentru cele din sectorul Centru. În prezent, cunosc mulţi studenţi care preferă să stea la cămin, unde sunt condiții foarte bune de trai.
- Aţi locuit în Moldova şase ani. Ce impresii v-a lăsat ţara, cultura și oamenii de aici?
- Sincer să fiu, la început nu mi-a plăcut, pentru că nu cunoşteam tradiţiile și nu înțelegeam comportamentul oamenilor. Pur şi simplu este o diferenţă de cultură. Apoi am început să pricep multe lucruri şi am realizat că-mi place. În special m-a impresionat oamenii de la sat: ei sunt simpli și ospitalieri, îți oferă tot ce au în casă. De fiecare dată când venim în Moldova, merg în ospeție la rudele soţiei, la țară. Sunt nişte oameni extraordinari, care mă tratează frumos și mă simt aici ca acasă. Nu spun că toată lumea este bună, dar nicăieri nu vei găsi doar oameni ideali. Sunt şi oameni buni, şi oameni răi, peste tot e aşa. Am apreciat că la voi nu se face discriminare religioasă.
- Ce a urmat după absolvirea Universității noastre?
- După ce am absolvit Universitatea m-am întors în țară și am continuat să învăţ pentru examenul de stat din Israel. Este foarte bine că anul VI nu e prea încărcat şi studentul reușește să se pregătească atât pentru examenul de stat de aici, cât şi pentru cel din ţara de origine. Examenul de stat din Israel a fost foarte stresant. Testul a inclus 220 de cazuri şi era greu să le ţii minte. Am ieşit de la examen şi, când am ajuns acasă, le-am zis părinţilor că nu sunt sigur că am trecut. Am aşteptat răspunsul 40 de zile, timp în care m-am căsătorit cu o moldoveancă. Am sărbătorit cu părinţii şi prietenii aici, în Moldova, dar nunta mare am făcut-o la mine, unde au fost 3000 de invitați. Ceremonia am organizat-o în trei localuri, deoarece nu avem săli aşa de mari unde să încapă atâta lume. A fost foarte interesant, dar obositor. Rezultatul privind susținerea examenului cu brio a sosit în data de 5 noiembrie. Imediat ce am aflat vestea, i-am scris doamnei Cojocaru. Eram cel mai fericit!
- Ce oportunități vă oferă susţinerea examenului de stat la Dumneavoastră în ţară?
- Faptul că am trecut examenul de stat în Israel îmi asigură studii gratuite și salariu bun de medic în țara mea. Acum aştept un mesaj prin care să fiu informat când încep stagiul, care durează un an. Pe parcursul stagiului, noi mergem câte trei luni în diferite secţii de spital, apoi, la recomandarea şefului de secţie, ne alegem specialitatea. Eu vreau să mă specializez în endocrinologie. Pentru aceasta trebuie să învăţ încă patru ani medicina internă şi alţi doi - endocrinologia ca subspecialitate. Reiese că voi studia încă şase ani, dar deja combinând cu activitatea. Doar așa pot obține o specialitate.
- Doriți să lăsaţi un mesaj pentru mediciniști?
- Nu uitaţi pentru ce aţi venit aici, nu uitaţi că părinţii voştri lucrează zi şi noapte pentru a vă susţine financiar. Să nu credeţi că sunteţi cei mai bogaţi din lume, deoarece nu voi aţi muncit pentru aceşti bani. Să nu uitaţi de învăţătură! Desigur, fiecare om trebuie să facă o pauză de două zile, dar nu două zile să înveţe şi cinci să se relaxeze. Comportaţi-vă normal cu lumea, deoarece oamenii de aici sunt simpli şi binevoitori, și aţi putea chiar să vă faceţi mulți prieteni. Vă recomand să vă pregătiţi bine de lecţii şi veţi avea succese atât la studii, cât şi la examenul de stat. Examenul de stat nu este ceva imposibil! Trebuie să vă pregătiţi regulat de seminare şi cu siguranță îl veţi susţine cu succes.
- Aveți un mesaj și pentru profesorii care v-au învăţat?
- Da. De fapt, pentru asta sunt aici. Am venit să le mulțumesc personal atât administrației Universității, cât și profesorilor mei pentru reușita mea. Sunt recunoscător tuturor profesorilor, deoarece fiecare dintre ei s-a străduit să mă înveţe ceva. Mulţumesc din suflet pentru cunoștințele oferite şi fiecărui om de la care am învăţat măcar un cuvânt eu îi sunt dator toată viaţa. Sper ca actualii studenţi să învețe la fel de bine, pentru că, până la urmă, ei vor deveni medici şi în mâinile lor vor fi vieţile oamenilor, pe care trebuie să-i trateze, nu să-i ucidă.
- Vă mulțumim pentru interviu și vă urăm mari succese în continuare!
Interviu realizat de Silvia Ciubrei
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii